Dreamland

Surprinzator zilele trecute am primit o scrisoare (de obicei nu prea primesc chestii prin posta, poate doar mailuri , dar aia e alta posta ) . Sigiliul mi-a spus exact cine e expeditorul…bunul meu prieten Piratul Pup-Sa-Treaca. A trecut muulta vrema de cand nu am mai avut vesti de la el, era si cazul sa mai dea un semn de viata.

Asa am aflat ca si-a stabilit resedinta intr-un oras mare undeva in Indii (a naufragiat acolo din cauza unei furtuni, desi el spune ca a soarta l-a impins spre acele tinuturi). Si pentru ca a ajuns la o anumita varsta si cautatul comorilor nu prea da rezultate in ziua de azi a zis sa incerce sa-si gaseasca un job, pentru a-si ocupa timpul si pentru a reusi sa se intretina singur in marele oras (nu stiu daca ar trebui sa spun dar pana acum primea cate un cec periodic de la parinti).

Cum chestia asta cu angajatul e o chestie pentru “oameni mari” , cum spune el, piratul a trebuit sa infrunte un test si doua interviuri care i s-au parut cele mai dificile situatii prin care a trebuit sa treaca. Pana acum el a invatat sa se lupte cu valurile naprasnica, cu furtuni aprige sau chiar si cu rechini si intotdeauna a reusit sa iasa cu corabia intreaga. De data asta piratul nu stia cum sa se descurce cu ceea ce oamenii mari numesc “interviu” sau “test”. Testul a fost cum a fost…trebuia sa descifreze un fel de cod si apoi sa scrie ceva in cod, numai ca nu stia exact ce, asa ca a povestit una dintre peripetiile lui de pe mare. Partea cea mai cumplita a fost cu interviul, cand, pus fata in fata cu un om mare trebuia sa raspunda la intrebari…niste intrebari pe care el niciodata nu si le-a pus si nici nu-i trecea prin cap ca o sa trebuiasca vreodata sa stie problemele din invatamant sau calitatile germanilor ca popor. Asaltat de intrebari la care nu stia raspunsurile, piratul a mormait cate ceva la fiecare intrebare si abia astepta sa se termine totul.

Dupa cele mai ingrozitoare 20 de minute din viata lui, piratul s-a decis sa se intoarca pe mare, acolo unde se simte bine si unde intrebarile sunt simple si cu raspunsuri la obiect, acolo unde nu exista teste si cel mai important lucru: e departe de tara oamenilor mari. Pe mare are tot ce ii trebuie. Corabia lui care il gazduieste prietenos in fiecare zi si care nu ii cere chirie sau sa plateasca intretinerea, poate sa se deplaseze in voie unde vrea el, fara abonament la transport in comun. Pe corabia lui e mai acasa ca oriunde altundeva. Si ce daca din cand in cand mai e cate un val, nu conteaza ca in fata e furtuna, s-a mai descurcat in situati asemanatoare si (aproape) tot timpul a iesit triumfator.

Si-a promis ca resedinta lui permanenta o sa fie corabia lui si ca o sa continue cautarea de comori, pana atunci va trai din putinul pe care il are. A realizat ca pana la urma nu merita sa treci prin atatea ( nu e vorba numai de interviu si de test, insa numai gandul de a merge in acelasi loc si de a sta acolo 8 ore pe zi suna si mai ingrozitor decat orice pedeapsa) pentru a-ti putea satisface niste pretentii pana la urma. A realizat ca viata lui e mai frumoasa si mai colorata asa cum e ea…cu putin.

Mi-a spus ca o sa vina sa ma viziteze la primavara cand se mai topeste gheata si norii se fac mai “navigabili”. Pana atunci ma duc sa ma copilaresc un pic.